Parffy Jurnal

I.
Personaje: X, Y



X: Salut!

Y: Salut!

X: Cine eşti?

Y: Ha....

X: Vad că porţi pălărie.

Y: Da.

X: E demodat.

Y: Ştiu. Ne cunoaştem?

X: Doar din auzite.

Y: Aha. Şi ce cauţi aici?

X: Am venit să te văd, nu mă mulţumisem doar cu auzul.

Y: Lucrezi la securitate?

X: Nu.

Y: Atunci eşti de la electricitate?

X: Se poate.

Y: Ascultă puţin... Pe stîlpul asta eu m-am urcat primul

X: Ba eu.

Y: Nu, nu... mi-aş fi dat seama mai de mult. Era noapte cînd te-ai suit aici?

X: Da!?

Y: Pai vezi. Eu m-am cocoţat pe lumină.

X: Bine, bine... dar...

Y: Dar ce?Ai venit să te sinucizi, Vrei să ceri ceva de la primărie?

X: Nu.

Y: Atunci?

X: Atunci ce?

Y: Ştii ceva mai bine coboară şi alege alt sîlp. Uite e unul la o suta de metri mai la dreapta.

X: Nu mi se pare o idee bună. E cam riscant.

Y: Ai un telefon mobil?

X: Da.

Y: Sună pompierii.Ei o să te coboare.

X: Şi tu ce ai de gînd?

Y: Eu o să rămîn aici, îmi place aici.

X: Ştii ce... devii enervant.

Y: Ba tu eşti enervant sinucigaşule. Eşti un sinucigaş nu-i aşa?

X: Ha... Eu sinucigaş...No....greşit domnule...Poate tu eşti ăla...

Y: Tu vrei ceva de la primărie. Eu nu vreau nimic...

Te-a părăsit aşa e?

X: Nu sunt însurat.

Y: Aşa deci? Parcă asta contează? Te-a părăsit nu-i aşa?

X: Nu m-a părăsit nimeni. M-au fugărit nişte cîini şi m-am urcat aici.

Y: Pe naiba...

X: Poate sunt alpinist, căţărător şi acum mă antrenez.

Y: Imposibil stai de două ore aici. Ai şi plîns. Hai spune sincer. Vrei să te arunci de aici? Te-a părăsit, te-a dat afară din casă?

X: Eşti un dobitoc. Refuz să mai vorbesc cu tine.

Y: Atunci coboară. Eu am fost primul e stîlpul meu. Sunt stăpînul acestui stîlp. Nu vezi eu sunt mai sus decît tine aşa că eu am fost primul. Ce nu e logic? Hai de ce taci. Ai să plîngi iar? Te-a părăsit nu-i aşa? Mda... Să ştii că nu merită. A mea era blondă şi habar nu avea să gătească. Şi pe lînga toate astea, începuse să îi tremure buza de sus. Îti imaginezi?

X: Îi tremura buza de sus?

Y: Mda... Buza de sus. Da uite aşa îi făcea. (misca din buze zgomotos)

X: Pai şi pentru atîta lucru...

Y: Pentru atîta lucru ce?

X: Pai nu te vezi? Stai de dimineaţă aici. Pentru buza ei de sus?

Y: Nu, mai avea o falangă în plus la mîna stîngă. De cît ori o ţineam de mînă avem tendinţa să mă joc cu ea. Era interesant să ştii. Un os mai mare de altfel foarte rotunjit şi alunecos, o ciudăţenie.

X: Eu nu am cunoscut nici o femeie cu o falangă în plus.

Y: Nici n-ai să cunoşti. Astea sunt unicat.

X: Mda... Eşti un om norocos să ştii.

Y: Ştiu.

X: Şi totuşi ce cauţi aici?

Y: Eu locuiesc aici. Şi tu eşti un intrus, un individ care mi-a violat domiciliu.

X: Aşa că...

Y: Aşa că... ar fi bine să te gîndeşti că eşti pe proprietatea altuia şi că... eşti pasibil de... (numără pe degete) tulburarea liniştii publice, intrare prin efracţie, sperjur, a...

X: Eşti nebun. Te pomeneşti ca stau de vorbă cu crezi vreun sfint. vreun stîlpnic.

Y: Întocmai. Un sfînt de ocazie.

Apropo colega... nu ai ceva de mîncare? Mi s-a făcut foame.

X: Poftim.(se caută în buzunar, îi întinde o pungă cu alune) Mi-au rămas de ieri.

Y: Ai fost la vreo petrecere?

X: Nu, la o lansare de carte.

Y: Aaa... Domnul e scriitor. Atunci e clar... te-a părăsit. Da da...acum se leagă totul.

X: Nu m-a părăsit! Nici macar nu e din oraş...

Y: Vezi... vezi... eu ce spuneam, vezi că eşti un mincinos... un laş, neserios...

X: Ai grijă cum vorbeşti domnule... şi nu sunt scritor... Da...

Y: Mda... fie, cum vrei… Acuşi se luminează, e aproape dimineaţă, uite au început să circule maşinile.

X: Deja?

Y: Mda... se duce lumea la servici. pe aci trec mulţi navetişti se duc la gară. Se scoală cu noaptea-n cap. Sunt o specie aparte de călători, vorbesc foarte puţin, şi nu prea beau apă. Ciudaţi...

Ştii ce... dă-mi telefonul tau vreau să sun pe cineva.

X: A da... poftim...

Y: Da cum se deblochează?

X: Apeşi lung pe diez.

Y: Diez... a gata.(formează)

X: Să nu vorbeşti mult nu prea mai am credit.

Y: Sît... Alo! Alo! Bună dragă. Ce să fac bine. Sunt în tren vin spre voi da... probabil pe la opt jumate ajung. Nu nu am pierdut acceleratul aşa că vin cu personalul. Bine bine. Te sun de pe telefonul unui prieten. Bine pa. Totule ok. Nu am nimic... Nu... Mă simt foarte bine...

(îi întinde telefonul) Gata.

X: Te duci acasă?

Y: Nu. La amantă.

X: La amantă!?

Y: Aha...

X: Parcă spuneai că locuieşti aici...

Y: Da ce ţi se pare aşa de anormal?

X: Nimic. Mă gîndeam... că vrei să o chemi la tine acasă...

Y: Nu. Aici nu aduc nicioată femei. E regulă.

X: Aha...

Y: Te înţeleg. Cînd te părăseşte cineva e îngrozitor. Mintea o ia razna...

X: Dar nu m-a părăsit nimeni!

Y: Ei vezi cum te dai de gol. Să ştii că nu merită zău nu merită...

Da ce fac aici cu dumneata hai... hai, hai coboară... Fii un om înţelegător mergi frumuşel acasă şi te culcă... eu unul mai am de aşteptat.

X: Aştepţi pe cineva?

Y: Mda... Pînă nu se întoarce motanul nu pot să cobor de aici. Am un motan? O frumuseţe... L-am găsit într-o dimineţă slab, jigărit, mieuna la baza stîlpului. De atunci locuim împreună.

X: Aha... O frumuseţe... Motan... înţleg...

Y: Acum e în sezonul de împerechere, ştii şi dumneata... Venise într-o zi cu o pisicuţă... o frumuseţe, alba cu pete negre. Ştii ce bine le stăteau împreună. Vad că tremuri ţi-e frig.

X: Un pic.

Y: Păi nu ţi-am spus să cobori. Treaba dumitale... aşa e la înalţime. Prima dată cănd m-am mutat aici am răcit. Cu timpul te obişnuieşti.

X: Da... desigur...

Y: Era frumoasă? Avea gene lungi? Hai măi... ca între bărbaţi ce naiba... Hai că te las să mai stai...

X: Era... Era... Era... o... Era primăvară...

Y: Mda... mereu păţim lucruri din astea primăvara.

X: Şi... Şi... cînd am cunoscut-o avea... avea...

Y: Avea nevoie de cineva... Ştii cum se întîmplă...

X: Era lumina ochilor mei.(plînge)

Y: Ei hai... ce faci? Lasă... lasă fii bărbat ce naiba... Şi?

A murit? Ai ucis-o?

X: A nu! Doamne fereşte... E vie şi acum. E din Sibiu.

Y: A... acum înţeleg... Sibiu... E departe să ştii...

Hai mai spune-mi despre ea... De ce te-a părăsit?

X: Ea nu mă mai iubea... s-a îndrăgostit de altcineva...

Y: Altcineva. normal, clasic...

X: De un şarpe!

Y: De un ce? De un şarpe...!?

X: Da domnule de un şarpe constrictor Un monstru... un avocat, cu şanse mari să ajungă judecător, poate procuror cine ştie...

Y: Devine interesant... Şi?

X: Şi de cînd şarpele a început să de-a tîrcoale casei... Nu ne-am mai înţeles deloc.Aşa că cineva trebuia să se urce pe stîlp nu?

Y: Mai să fie... Şarpe spui!? Constrictor... Uau!

Întocmai... Cu metabolismul lent... lent dar sigur... Pai ăsta e subiect de roman domnule... Femeia şi şarpele constrictor... Din Giurgiu?

X: Din Giurgiu.

Y: Extraordinar, constrictor...

X: Da constrictor! Cu sînge rece. Un ucigaş...

Y: V-aţi certat de la un şarpe... Ha... Să ştii că mie îmi plac şerpii sunt utili, mănîncă rozătoare şi nu prea fac mizerie, sunt silenţoşi... animale fantastice... Şi tu gata ma sinucid... Jap, jap... ai navălit peste mine aici... Ce drama , extraordinar... Îţi dai seama daca nu era şarpele ala, constrictorul ala cu sînge rece nu ne-am fi cunoscut niciodata

X: Aşa e... Nu e nici o fericire.

Y: Da ai dreptate... nici o fericire... Deci.? Ce faci cobori sau mai stăm de vorbă? Eu aş prefera să mai stai. Începi să-mi fii simpatic.

X: Eu simpatic... Of... Ascultă da tu, tu de ce eşti aici? Şi tu vrei să te sinucizi nu? Nu!?

Y: Ţi-am mai spus eu... locuiesc... aici...

X: Pe naiba... Suntem doi sinucigaşi pe acelaşi stîlp nu.?! Nu? Spune că nu-i aşa...

Y: Nu.

X: Bine bine... ţine-o pe a ta.

Y: Şi cînd ai de gînd să te arunci. Vrei să o faci pe lumină. Cînd se strîng autorităţile. Poate vine şi televiziunea... Ce zici... O să ajung vedetă...

X: Adică cum dumneata vedetă!? Eu o să fiu vedetă.

Y: Pai ai să te arunci de la mine din casă nu?

X: Eşti nebun...

Y: (ridica tonul) Nu sunt deloc nebun... Sunt un om ca şi şi tine...

Aştept zorii ca să ma duc la amantă

X: Mda... Te-am auzit. Ai mai spus asta...

Y: Tu nu ai vreo amantă? Doar tipa aia din Sibiu.

X: Eu nu am avut niciodată amantă. Am fost mereu singur pînă acum.

Y: Eşti la prima dragoste aşa e?

X: Cam aşa ceva.

Y: Atunci se explică tot. Da tot. Eşti un mare prost.

X: Ştiu.

Y: Să ştii că nu mă deranjeaza deloc dacă ai să te arunci. N-am vazut pînă acum pe nimeni cazînd de la înălţime. O să fie interesant. Mă gîndesc numai că o să faci puţină mizerie. O să-ţi sară creierii de asfalt, o să-ţi explodeze burta... beah... maţele pe-afară...

X: Devii scabros... Ascultă dumneata chiar vrei să mă sinucid?

Y: De ce nu? Ţi-am mai spus că nu am văzut pe nimeni făcînd asta. Plus că o să ajung vedetă. Interviuri chestii... Poate o să ajung să o cunosc şi pe fata aia din Giurgiu... a... ce zici... îmi dai numărul ei de telefon... poate o să o sun după... o să ies cu ea la o cofetărie...

X: Hei... Hei... Gata... Să ştii că eşti cam nesimţit. Am să cobor dacă mai vorbeşti aşa.

Y: Pai coboară... ce.? Eu nu te las?

X: Apropo cît e ceasul?

Y: După lumia de afară să tot fie vreo şase jumate... Mai mult nu...

X: Eşti sigur?

Y: Aha... Vrei să ştii la ce oră să te arunci?

X: Nu, a început să mă cam doară spatele...

Y: Şi pe mine...

X: E curios că nu ne-a zărit nimeni pînă acum.

Au trecut cîţiva.

Y: Eu sunt invizibil. Pe mine nu au cum să mă vadă.

X: Eşti invizibil?

Y: Aha... De vreo doi ani... De cănd locuiesc aici am, devenit invizibil. Probabil de la liniile de înaltă tensiune, efectul electromagnetic... naiba ştie...

X: Te cred să ştii. Şi mie mi-ar place să fiu invizibil.

Y: Nu e mare chestie. E chiar obositor. Nu prea ai cu cine să stai de vorbă. Te plictiseşti repede.

X: Aha...

Y: Mda... Lumea e rea cu cei invizibili. Nu-i respectă mai deloc. Un fel de rasism...

X: E frig tare...

Y: Aha... E toamnă doar... E sezonul sinucigaşilor. Toamna sunt mulţi... Foarte mulţi... Nu numai la noi, în toată lumea se întîmplă asta. E ceva cu aerul... Poate de la mirosul frunzelor uscate poate de la alge... se întunecă şi mai devreme, e mai puţin oxigen în atmosferă, creierul nu judecă bine... de...

X: Oare...?

Y: Sunt sigur... Apropo, ai fost vreodată la ghicitoare?

X: Nu.

Y: Eu am fost. Acum cîţiva ani am avut o problemă...

Vroiam să mă arunc în faţa trenului. De, necazuri... Şi n-am avut curaj... Am stat cu ochii închişi pe linie pînă cînd mecanicul a claxonat. M-am speriat aşa de tare de ţignalul ala încît am sărit imediat de pe şine. Poate dacă nu claxona... cine ştie...

X: Ştii că şi eu am avut de gînd să fac chestia asta.

Y: Cu pastile ai încercat?

X: Încercat... a 18 ani. N-a mers...

Y: Da ştiu cum e. N-am avut niciodată încredere în doctori.

Nişte măcelari. Stt... taci oleacă...

X: Ce e?

Y: Parcă se aude un mieunat...

X: Vine motanul?

Y: Stt... nu e el... Al meu miaună mai gros, un pic nazal... Asta e probabil o pisică. Sunt al naibi de geloase miţele astea., he he...

O fi părăsit-o şi acum e disperată potaia. Da nu îşi face el probleme... Nu... E un motan pe cinste să ştii... motanii sunt nişte creaturi care şi-au depăşit de mult condiţia de felină... Sunt Don Juanii regnului animal... Am studiat chestia asta...

Se lumineză...

X: Aşa o fi... da, se luminează...

Y: Ce facem... coborîm?

X: Eu zic să mai stăm.

Y: Ar cam fi vremea să plec trebuie să ajung la amantă ţi-am mai spus.

X: Mda... păi atunci eu ce sa fac... şi motanul... nu a venit încă.

Y: (coboară) Ce vrei... Aşa sunt motanii... da vine el vineee...

Tu dacă vrei mai stai, numai să nu faci mizerie... Îmi place să am casa curată.

X: O să ne mai vedem?

Y: Cu siguranţă... Şi să ştiii că... mi-a făcut plăcere să stam de vorbă.

X: Şi mie...

Y: A... Şi încă ceva... Curaj domnul meu, curaj... Nu vă luaţi după ce spune lumea... aveţi incredere in destinul dumneavoastra... La revedere...

X: La revedere...

(Se luminează. În cadru apar trecătorii. Pe asfalt se vede desenat cu cretă conturul unui om. Y coboară şi se întinde în forma desenată.

Zgomotul oraşului se amplifică, nimeni nu îl observă, Se aude şuieratul unui tren. Trecători invizibil trec pelîngă el. X rămas sus îşi aprinde o ţigară şi contemplă oraşul.

X: Te-a părăsit nu-i aşa? Nu există nici o şarpe, nici un constrictor, nimeni, nimeni... nimeni..

(Cortina cad, luminile se sting, zgomotele încetează, autorul nu mai are nimic de spus. )



II.



Personaje: X, Y.



(O cameră de hotel undeva la mare. X şi Y stau în pat sub cearşaf. Se aude radioul, muzica e în surdină.)



X: Auzi tu ştii cum fac dragoste două broaste ţestoase?

Y: Broaştele ţestoase fac dragoste? Habar n-am! Sunt agresive?

X: A… nu… stai să vezi. Mai întîi aleg o poeniţă undeva unde iarba nu e chiar aşa de înaltă, apoi se freacă cu carapacele una de alta şi se miros minute in şir. El scoate niste sunte ciudate pe care nici o fiinţă de pe lumea asta în afară de ea nu le aude, apoi se învîrti unul în jurul celuilalt cîteva minute… ea se lasă pe spate în semn de supunere în timp ce el smulge cu ciocul nişte fire proaspete de iarbă pe care i le aduce şi le lasă în faţa ei. Ea se prăpădeşte de rîs pentru că ştie ca el e un prostănac…da… El se enervează îşi dă jos carapacea asta ca să demonstreze că nu e aşa prostănac cum crede ea… apoi se urcă iute pe spinarea ei şi dă din fund uite-aşa.

Y: Da?!

X: Da….aşa fac dragoste broaştele ţestoase din Galapgos.

Y: Aha… Aşa se fut reptilele?

X: Exact. Asta se întîmplă cam odată la 50 de ani de ani.

Y: Ei da?

X: Da!

Y: Eşti un mincinos…

X: Eu? Nu…Ăsta e purul adevăr…

Y: E tare romantică împerecherea asta a lor?

X: Romantică? Romantică e putin zis… e ceva animalic, ceva ţestos aş putea spune.

Y: Ei ce zici…. O punem şi noi ca ţestoasele din Galapagos? Să-mi dau jos carapacea? Domnule, broscuţa dumneavoastră tocmai s-a întors pe partea ailaltă...(se întoarce cu spatele)

X: Nu ştiu?

Y: Măi tu nu mă iubeşti? (După o scurtă pauză) Mă iubeşti sau nu? Hai răspunde... Ce ai? De ce nu vorbeşti cu mine?

X: Nimic. Mă gîndesc...

Y: Acum gîndeşti... Ha... Şi la ce te gîndeşti? La nemurirea cărbuşului? (după o scurtă pauză) Vreau un copil. Ai auzit!

X: Iarăşi? Abia am făcut...

Y: Nu, nu, nu! Tu nu m-ai înţeles bine. Eu chiar vreau un copil de la tine, un copil adevărat.

X: Şi ce-o să faci tu cu un copil? La ce-ţi trebuie?

Y: Cum poţi să spui asta? Te iubesc nu înţelegi... şi vreau ca dragostea noastră să aibă un rost.

X: Ce sex vrei să aibă copilul?

Y: Ăăă... fetiţă!

X: Cheamă recepţionerul.

Y: De ce? Vrei ceva?

X: Păi nu spuneai că vrei un copil? Comandă-i o fetiţă. În hotelul ăsta au de toate.

Y: Nemernicule... Îţi baţi joc de mine... Eu vorbesc serios să ştii...

X: Şi eu...

Y: Şi eu. (îl imită) Nu ştii nimic, nu vrei nimic de la viaţă. Nu te-ai maturizat deloc. Eşti un prost.

X: Se prea poate.

Y: Măcar mă iubeşti?

X: Aha...

Y: Cum adică aha... Ce ăsta-i răspuns. Ia uită-te în ochii mei şi spune-mi dacă mă iubeşti.

X: (se uită în ochii) Aha...

Y: (se supără) Nu aşa... Aşa nu... Aşa n-am să cred niciodată.

X: Bine... te iubesc. Eşti minunată, eşti eclatantă, eşti dragostea mea, eşti... dumnezeule cît e ceasul?

Y: Am să te părăseasc să ştii...

X: Cît e ceasul?

Y: Abia atunci ai să vezi tu ce şi cum... Aha...

X: Dragă te mai întreb încă odată cît e ceasul. E trecut de ora zece?

Y: Să ştii că nu mai ai timp. Gata. De unde să ştiu eu dacă e trecut de ora zece!?

X: Ei gata, gata.... vrei să-ţi spun că te iubesc, ei bine te iubesc şi vreau un copil însă acum ma duc să prind ultravioletele.

Y: Ce?

X: Razele ultraviolete...

Y: Nemernicule... te părăsesc să ştii... Să ştii că nu glumesc ai să te sinucizi din cauza mea... ai să înebuneşti, ai să albeşti apoi o să-ţi cadă părul, n-ai să mai poţi dormi nici macar o noapte... Ai să devii invizibil...

X: Aha…. Bine….bine….Vrei să-ţi spun eu ce se v-a întîmpla….

vrei sa afli cum e sa te simţi ca o cîrpă.?

Y: Da vreau, vreau…. Să te văd deşteptul meu…

X: Bine tu ai vrut asta. A fost o vreme cînd credeam în dragoste

Y: Ai iubit pe altcineva în afară de mine? Mincinosule….

X: Da am iubit,

Y: Şi te-a părăsit nu-i aşa?

X: Da, m-a părăsit…

Y: Şi după aceia ce-ai făcut?

X: După, m-am închis în mine. Am rătăcit. Mai întii am început prin a mă ruga, am umblat prin biserici. M-ai tîrziu mi-am dat seama ca asta nu merge şi am facut altceva, da… am început sa neg totul, totul. Nimic nu mai avea importanţă pe lumea asta, totul era o mare minciună, mi-am interzis accesul la viaţă. şi am început să cochetez cu moartea. Am încercat să mă sinucid. Evident neconvingator…şi pueril. În final am ajuns la concluzia că nu o voi face niciodată aşa că am ales o altfel de sinucidere, una lentă, am făcut din suferinţă un cult, din noapte o mireasă…

Y: O…ce poetic…

X: Mda. Devenisem un demon. Am ajuns să urasc…şi uram totul dar mai ales pe mine. Nu suportam să văd doi oameni fericiţi pentru că eu nu mă puteam apropia de fericire, pentru că atunci am încetata odată pentru totdeauna să mai cred în ea… M-am lăsăt vrăjit de propria mea neputinţă. Mi-am zis o să visez, o să visez frumos… da am promis că voi fi precum ultima răsuflare a lui Iisus… că am să mă dau de băut cerşetorilor…

Y: Şi? Asta e tot?

X: A nu… Am încercat cu poezia. Dar n-a mers. În scurt timp a devenit şi ea un fel de fata morgana. Apoi am început să cred că pot renaşte, am încercat să redevin eu, însă mereu exista ceva împotriva mea, ceva immaterial şi dureros, cumva nu ştiu cum, şi nu ştiu de ce tocmai mie mi se interzisese accesul la fericirie. Aşa că muream, muream în fiecare zi cite puţin, muream cu fiecare eşec, cu fiecare palmă luată de la viaţă. După un timp am crezut ca pot iubi din nou, am sperat am încercat, ba chiar am şi gasit o femeie care să mă iubeasca, însă eu, eu nu mai eram capabil să iubesc.

Y: De ce îmi spui toate astea abia acum? Prostănacule….

X: Nu ştiu… La urma urmei nu e decît e o poveste tristă, o picătură care cade lent, care intră în mine care îmi aminteşte că mai sunt în viată…

Y: Şi…? Am apărut eu?

X: Da, ai venit de undeva de pe un stîlp de telegraf într-o noapte superbă, de undeva din întuneric Mi-ai spus că moartea e o fetiţă cu rochiţă, că mizeria umană miroase al naibi de frumos... că iadul însemnă căldură, iar căldura dragoste, că durerea e încîntătoare... iar singurătatea e o muzică... o muzică pe care nu o pot auzi decît cei aleşi. Fericirea e un peşte sabie da aşa mi-ai spus… ea trebuie privită de departe pentru că e fatală, ucide… iar iubirea, ei bine iubirea e o broască ţestoasă, locuieşte în Galapagos şi are două sute de ani...

Y: Ce vrei să spui? Mincinosule… Cînd ţi-am spus eu toate bazaconiile astea? Zău că nu te înţeleg… Te pomeneşti că nu mă mai iubeşti? Nu vrei să-ţi fac o fetiţă?

X: Ba da… ba da…. Tocmai aici e problema…

Y: Atunci?

X: Nimic. E tîrziu şi pierdem ultravioletele.



III.



Personaje: X, Y.



(Undeva într-o reflexie a unei oarecare oglinzi dintr-un oarecare apartament.)



Y: Ce vrei să fim astăzi?

X: Doi îngeri pierduţi într-o clepsidră

Y: Tu sus eu jos, te aştep să cazi apoi sper să te găsesc pentru că aici e înghesuială mare.

X: Ştii la ce folosesc îngerii?

Y: Stai să ghicesc… Aaaa…? La ocrotit suflete neprihănite?

X: Nu… Mai ai două încercări.

Y: La navigare pe internet

X: Nu… nu toţi… doar unul e responsabil de siturile lumii.

Y: Am ghicit?

X: Nu, nici pe departe…

Y: Aha… atunci îngerii sunt fulgere! E bine?

X: Nu!

Y: Ei na... Atunci la ce sunt buni?

X: La fabricarea nemuririi.

Y: La fabricarea nemuririi... Serios?

X: Serios... Uite cum se face... Se ia un înger se dezbracă de haine,

Y: Se peneşte!

X: Se pune într-o oglindă, apoi se lasă la macerat cîteva milioane de ani pînă cînd se transformă într-un izvor de apă vie. Izvorul acesta are apă doar pentru o singură oră. Nimeni nu ştie cînd va erupe aşa că e bine ca locul să fie păzit în permanenţă de către cei născuţi în zodia vărsătorului.

Y: Sunt capricoarnă…

X: Ei bine apa aceea e însăşi nemurirea. Trebuie adunată repede pentru că dacă se evaporă totul este pierdut pentru totdeauna.

Y: Aha interesant, chiar foasrte interesant iată că şi îngerii sunt buni la ceva...

X: Bineînţels că sunt... Dar nu toţi... Majoritatea sunt folosiţi în diverse procese cosmice, îngerii care produc nemurirea sunt doar îngerii celor care s-au sinucis.

Y: Wow… Ce trist... Asta nu ştiam... Îngerii sinucigaşilor!

X: Da, din ei se fabrică nemurirea.

Y: Zău că m-ai întristat cu povestea asta.

X: Dar nu e tristă deloc. Lor li se mai acordă o şansă… Nu crezi? Poate că nu e totul pierdut?

Y: Ba totul e pierdut…

X: Te-ai gîndit cum e să fii însăşi nemurirea?

Y: Îngrozitor…

X: Da, îngrozitor… Şi totuşi… e al naibii de tentant. Eu zic să o facem repede… Să nu ne mai gîndim atît…

Y: Dar am făcut-o deja.





O altă scenă III.



Personaje X, Y



(Sună un telefonul.)



X: Alo!

Y: Da !

X: Am hotărît să mă călugăresc…

Y: Cum aşa. Da ce-ai păţit?

X: Nimic.

Y: Cum nimic. Te-a părăsit nu-i aşa?

X: Nu nu m-a părăsit… eu, eu am parăsit-o!

Y: Pai cum vine asta. Acum cînd vei fi tată ?! Ştii… că vei avea o fetiţă.? Mi-a arătat poza, am fost cu ea la ecograf. Glumeşti nu-i aşa? O ce emoţii mi-ai dat…

X: Nu glumesc… să ştii. Mă călugăresc şi gata… Vreau să devin un pusnic să mă duc în Galapagos şi să trăiesc ca o broască ţestoasă.

Y: Ai înebunit!

X: Tot ce se poate.

(X trânteşte telefonul)





O altă, altă... scenă trei!



(interior de cîrciumă)



Personaje: X, Y.



X: Se poate?

Y: Se poate cum să nu se poată...

X: Bere cu rom?

Y: Da.

X: Vine toamna...

Y: Vine...

X: Mda... Cum vine toamna cum trec pe vin...

Y: Poftim? Nu v-am auzit... Treceţi pe ce?

X: Pe vin... Berea nu-şi mai face efectul...

Y: Aha...

X: Nu vă supăraţi că vă întreb însă păreţi cam... cam trist... Aveţi un necaz ?

Nu trebuie să-mi spuneţi. Încerc şi eu să port un dialog suntem la cîrcimă nu?

Y: Suntem într-o cîrciumă?

X: Da... Aşa se pare. V-am văzut singur la masă şi... eu tot singur eram ...aşa că... dar dacă vă deranjez ... atunci mă duc la masa mea. Eu sunt un om politicos.

Y: Un ce?

X: Sunt în divorţ domnule.

Y. În divorţ... hîm Parcă eu eram ala trist... Şi...

X: Nimic. Vă spuneam aşa ca de la om la om... Dar nu... nu sunt necajit... Nu, nu sufăr ca să zic aşa... Totul era previzibil.

Y: V-a părăsit nu-i aşa?

X: Amîndoi... Amîndoi am luat decizia. Cînd dragoste nu e.... devii brusc constipat.

Da, Da... Nu am mai ieşit de patru zile. Am luat ceva pastile... însă... nimic.

Lipsa de tandreţe constipă. Să ştiţi. De aia beau... Beau să mă pot căca...

Ia, ia uitaţi-vă la faţa mea... nu sunt roşu la faţă...

Y: Ba da.

X: Vedeţi... Lipsa de tandreţe. Elementul Yng lipsă. De-aia beau... De-aia...

Y: Ştiţi şi eu sunt puţin constipat. Da nu beau de-asta... Beau de nevoie. Organismul meu are nevoie de alcool. Să vă spun sincer... sunt alcoolic. Înainte nu eram aşa... Înainte de... revoluţie vreau să zic. Atunci eram om al muncii. Eram salariat. Ce vremuri erau înainte...

X: Ce vremuri?

Y: Vremuri de tot rahatul

X: Pe mine mai bine mă împuşcau la revoluţie. Atunci am cunoscut-o. Era cocoţată pe tab, îşi scosese capul prin gaura de la steag şi striga libertate! Libertate! Îmi clanţăneau dinţii de frig, îmi venea să mă piş, dar nu... eu m-am dus la ea şi am început să strig şi eu Libertate, Libertate, Jost tiranul, ţipam tare, şi fluturam un steag numai ca să mă remarce... Ce tîmpit. Mai bine mă pişam şi gata... Apoi au început să tragă. M-am aruncat peste ea... purtam o basca a la Sheghevara şi cu asta am dat-o gata.

Acum sunt proaspăt şomer, în plin divorţ şi beau... dar nu de asta. Au trecut gloanţele pe lîngă mine, nu mă mai tem de nimic... beau.. pur şi simplu... de nevoie. Alcoolul e un purgativ ieftin şi foarte eficient.

Y: Vă invidiez. Eu pur şi simplu nu mai suport. Nu mai suport. E tragic nu?! E tragic să fii alcoolic. Să tremuri ca un rahat, că nu ai ce bea, să te scoli dimineaţa şi să nu ai altceva în minte decît să cauţi ceva de băut. Să visezi noaptea numai şobolani şi păianjeni uriaşi.

X: Nu m-am gîndit niciodată la asta. Eu nu vreau decît să defechez. Atît. Gîndesc pe termen scurt. Sunt din fire un om destul de pragmatic.

Y: Înseamnă că nu aveţi nici prea mulţi prieteni. Da... nici eu nu am aşa să ştiţi... mă am pe mine şi asta îmi este îndeajuns. Şi ar mai fi şi asta. (arată spre pahar)

X: Mi-aţi putea devini prieten. Of... Am nişte dureri de stomac şi uite nimic... Îmi vine să mă...

Y: Să vă sinucideţi. Ştiu... la asta mă gîndesc şi eu.

Ştiţi ce... eu zic să o facem împreună.

Să terminăm odată cu problemele astea existenţiale. Dumneavoastră scăpaţi de divorţ şi de constipare, eu pun cruce băuturii... apoi ne vedem fiecare de treburi. Să cimentăm prietenia noastră astfel. Ce ziceţi?

X: Nu sunt genul. Nu cred că aş putea să-mi iau viaţa. V-am spus sunt pragmatic.

Y: Bun... Atunci nu se mai sinucide nimeni. Am să vă iau eu viaţa iar dumneavoastră pe-a mea. Ne ucidem unul pe altul. E mai uşor aşa.

X: Copilării domnule... E imposibil aşa ceva.

Y: Adică de ce să nu fie posibil.

X: Pai să vă explic... De exemplu dacă unul din noi nu moare. Dacă cumva în caz că ne punem unul altuia ştreangul de gît şi ne împingem reciproc scăunelul, dacă unuia i se rupe sfoara, sau nu mai ajunge să împingă scăunelul celuilalt... se pot întîmpla atîtea... Prea multe riscuri.

Y: Dar ce v-am spus eu ceva de spînzurătoare? Eu mă gîndeam că cel mai bine ar fi să ne suim undeva la înălţime şi să ne aruncăm de acolo.

X: Aşa constipat?

Y: Păi ce ştie cineva în afară de mine lucrul ăsta?

X: Oricum am rău de înălţime. Mda... Simt că mă încearcă...

Y: Vă ce?

X: Se apropie clipa.

Berea şi-a făcut efectul. Mi-a făcut plăcere să discut cu dumneata. Succes pe mai departe.

Y:  Cît de bucuros e. Pragmatic tipul... în divorţ de patru zile... şi patru nopţi... constipat, nonalcoolic, revoluţionar... e he... he lui lucrurile i-au ieşit aşa cum a vrut. Ce vremuri, ce vremuri...





IV.



Peronaje: X, Y.



(Se revine la scena I. Undeva la baza stîlpului pe o bancă. În faţa băncii un contur de om desenat cu cretă.)



X: Şi spuneţi că vă place oraşul ăsta?

Y: Nu e prea grozav dar cred că o să mă obişnuiesc.

X: Are multă verdeaţă. Şi nici nu e aşa de aglomerat ca în capitală.

Y: Da aveţi dreptate.

X: E un tîrguşor liniştit. Să ştiţi cazuri dintr-astea sunt rare, foarte rare. Să mai fi fost unul acum 10, 15 ani… În rest ca peste tot, furtişaguri, cîte o tîlhărie pe ici pe colo, mărunţişuri…

Y: Da vă cred.

X: Chestia aste cu sinucigaşii zău că nu o pricep. Sunt un om destul de în vîrstă, am o fată, îmi iubesc nevasta, mă duc duminica la biserică şi uite-aşa încerc să fiu mă împac cu lumea.. Şi totuşi… Uite chestii dintr-astea te scot din apele tale şi te fac să te gîndeşte la ce-o fi fost în mintea omului ăluia. De ce s-o fi aruncat, de unde a venit şi de ce tocmai aici în tîrguşorul acesta liniştit. Zău simt că mi se strînge pielea pe mine.

Y: Mda. Îşi trebuie curaj nu glumă să te arunci aşa de la înălţime.

X: Curaj e puţin spus Nebunie domnule…şi nici macar nu ai siguranţa că mori din prima. E ruşinos să mori aşa.

X: Mda… E un fel de ruletă rusească. Cred că tinerilor le trebuie mult curaj să trăiască acum în Romania. Nu prea mai au variante.

Y: Asta cam aşa e…

X: Vezi de asta şi oraşul pare gol. Se pleacă mult în străinătate. Şi nu se mai întorc. Fata mea s-a stabilit în Franţa. Da… cum s-au deschis graniţele cum a plecat… Copii nu mai sunt la fel ca noi au alte visuri. Şi amărţii ăştia care mai rămîn n-au unde să lucreze o iau razna şi uite şi dumneata la ce se ajunge…

Y: Poate l-o fi părăsit iubita?

X: Nu cred. Nu se mai sinucide nimeni astăzi de dragul unei muieri. Nu au repere, nu au speranţă, nici macar de un război nu au parte...

Y: Şi totuşi?

X: Şi totuşi ce?

Y: Nimic se aud trenurile.

X: Înseamnă că a venit curentul.

Y: Da. Aşa e... Uite... se aprind şi becurile.

X: Vedeţi dumneavoastră unora lumea le iese aşa cum au vrut altora nu le mai rămîne decît suferinţa.

Y: Se pare că nu prea au de ales în viaţă.

X: Întotdeauna mai există ceva.

Y: Văd că purtaţi un însemn la rever ce reprezintă?

X:  Războiul din Irak.

Y: Aţi fost pe front?

X: Da. Dar asta nu înseamnă nimic. Am fost în trupele auxiliare mergeam în spatele frontului şi adunam răniţii.

Y: De... Şi totuşi.. Eu de exemplu n-am făcut nici armata. Am trăit ani de zile o spaimă teribilă de recrutare... E ca şi cum aş fi suferit o condamnare prin prescriere... E ca şi cum aş fi facut-o atît de mare a fost pentru mine spaima. Acum dacă tot am scăpat... sunt mulţumit oricum armata părea o tîmpenie mi-au spus-o toţi amicii care au facut-o.

X: N-aţi pierdut nimic. Au avut dreptate. E o tîmpenie.

Y: Apropo... vroiam să vă întreb care e numele dumneavoastră?

X: Numele meu... Nu contează. Sunt un pensionar oarecare.

Y: Pai dacă o să ne mai vedem să ştiu măcar cum să vă spun.

X: Nu cred că o să ne mai vedem tinere...

Y: Şi totuşi?

X: Spuneţi-mi cum vreţi numele meu este unul neimportant.

Y: Toţi avem un nume, o poreclă un cod numeric personal la toţi ni se spune în vreun fel, zău aşa...

X: E bine... Să zicem X.

Y: Dacă nu vă deranjează pentru mine e bine... Deşi sună cam ciudat.

X: Nimic pe lumea asta nu e mai ciudat ca moartea. Să fiţi optimist domnule.

Y: Aşa zic şi eu.

X: Ei Bine tinere... mi-a făcut plăcere să schimbăm cîteva vorbe, dar acum trebuie să plec e tîrziu şi trebuie să-mi hrănesc ţestoasa. E o specie foarte rară şi e pretenţioasă... Mai ceva ca o amantă... E din insula Galapagos. Cred c-aţi auzit de arhipelagul ăsta nu?

Y: Da sigur... Se zice că broaştele ţestoase de acolo ar fi nemuritoare.

X: Da... Sunt nişte fosile vii...

Y: Că ar fi rămase tocmai de pe vremea dinozaurilor.

X: Da... Da... Cam aşa ceva... Ei... bine tinere mi-a făcut plăcere să stăm de vorbă.

Y: Şi mie... eu trebuie să prind personalul... Ştiţi cum e cu naveta asta, toată ziua pe drumuri...

X: Desigur. La revedere!

Y: La revedere!